Scurt istoric al stațiunii Băile Herculane

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din lume. Eficienţa terapeutică a izvoarelor termominerale din stațiune a fost cunoscută şi utilizată de către romani încă din cele mai vechi timpuri, prima mențiune epigrafică datând din anul 153 d. Ch.
În perioada înfloritoarei civilizaţii romane, staţiunea de pe Valea Cernei, purtând denumirea AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM, a constituit un punct de atracţie pentru aristocraţia Romei Antice. De fapt, ca dovadă a renumelui de care se bucura pe plan internaţional, staţiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi care s-au bucurat de virtuţile terapeutice ale băilor existente aici. Din perioada romană amintim doar pe împăratul Marcus Aurelius şi mama sa Iulia, iar din perioada austriacă de dezvoltare a staţiunii, pe împăratul Franz Iosif şi împărăteasa Elisabeta (Sissi). Referitor la perioada austriacă de dezvoltare a staţiunii, nu putem omite cuvintele împăratului Franz Iosif, care, în 1852, considera Băile Herculane ca fiind “cea mai frumoasă staţiune de pe continent”. De fapt, valoarea acestor locuri este atestată de istorie, care garantează acest “medicament”, eficienţa terapeutică a apelor termominerale, căci nu întâmplător romanii au construit această staţiune la marginile imperiului lor, lucru care l-au făcut mai târziu şi austriecii, reconstruind şi dezvoltând staţiunea, de asemenea la marginea Imperiului austriac.

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, tabule votive, ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare, în special lui Hercules, protectorul staţiunii, considerat de ei cel mai popular erou al antichităţii. Din perioada austriacă, datează edificiile din centru istoric al staţiunii, ce poartă amprenta unui stil baroc austriac impresionant: Pavilionul 1811 (Direcţiunea Băilor, 1811), Hotelul Apollo (Pavilionul 4-Hotel Francisc, 1824 şi Pavilionul 3- Hotel Teresiana, 1853), Hotel Ferdinand (Hotel Ferdinand, 1838), Cazinoul (1864), Hotel Decebal (Hotel Franz Iosif, 1865), Hotel Traian (Hotel Rudolf, 1871), Pavilionul 6 (1906).

Între 1936-1939 se ridică hotelul Cerna, după planurile arhitectului Ion Precup.

A treia etapă de dezvoltare a staţiunii a reprezentat-o perioada deceniilor 7-8 din sec. XX, când a avut loc o nouă renaștere a staţiunii, în urma investiţiilor realizate înregistrându-se o afluenţă extraordinară de turişti interni şi internaţionali. Din această perioadă datează Hotelul Hercules (1968), restaurantul Hercules (1971), restaurantul Grota Haiducilor (1973), Hotelul Roman (1975), Hotelul Diana (1977), Hotelul Afrodita (1979), Hotelul Minerva (1985), precum şi Hotelurile Domogled (1973) şi Dacia (1982).