Sari la conținut

Preasfinţitul Lucian în mijlocul credincioşilor din Băile Herculane

În a treia zi de Paşti, Întâistătătorul Episcopiei Caransebeșului, Preasfinţitul Lucian, a poposit duhovnicește în mijlocul credincioşilor din oraşul-staţiune Băile Herculane. Cu acest prilej, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din localitate.

La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi, precum şi autorităţi locale. Biserica parohială cu hramul „Schimbarea la Faţă” din oraşul-staţiune Herculane a fost construită în anul 1864 şi răspunde necesităților duhovnicești pentru credincioşii şi turiştii care vin în staţiune la tratament.

sursa : Episcopia Caransebes