Apele termosulfuroase sunt ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, hipertermale, hipotone utilizate pentru cură externă şi internă.
Apele termosaline sunt ape minerale cu conţinut de sodiu, calciu, magneziu şi altele, fiind utilizate pentru agrement.
Sulful (hidrogen sulfurat) termal, agentul terapeutic principal al apelor minerale termosulfuroase din Băile Herculane are o calitate deosebită faţă de cel conţinut de apele minerale termale din alte staţiuni din ţară şi străinătate. Acesta este un sulf solubil, dizolvat în apele termale de mare adâncime, cu o a mare putere de pătrundere şi de difuziune în organism, în timpul îmbăierii.
Acţiunea antioxidantă, progresivă, la nivel molecular, a sulfului termal, poate reduce procesele celulare de îmbătrânire.
La Băile Herculane, pe lângă binecunoscuta cura externă există şi izvoare pentru cură internă, cum ar fi, Izvorul Diana III pentru tratarea unor afecţiuni ale aparatului digestiv. În apropierea Hotelului Hercules se află Izvorul de ochi Argus pentru unele afecţiuni oculare incipiente, izvor care a făcut obiectul unui studiu, încă din anul 1860 realizat de Academia de Medicină din Franţa, autor, doctor în medicină, J.M.Caillat
Aeroionizarea negativă-cercetările efectuate au stabilit că la Băile Herculane există cea mai ridicată ionizare negativă dinţarăşi una dintre cele mai ridicate din lume, element determinant în favoarea unei cure balneare în staţiune.
A avea peste 2000 de ioni negativi pe cmc, la înălţimea de 168 m, sau mai bine zis, a respira la această altitudine mică un aer corespunzător unei înălţimi de 2000-3000 m, este într-adevăr mai mult decât un dar pe care natura îl oferă omului, sănătăţii lui, aici la Băile Herculane.
Climatul blând de cruţare-constituie un alt factor terapeutic în tratamentul balneoclimateric din staţiune. De-a lungul coridorului Văii Cernei, la adăpost de vânturile puternice şi zăpezile crestelor, s-a creat o enclavă de climat cu influenţă meridională.
Cura de ioni negativi asociată curei de teren (drumeţii pe traseele din jurul staţiunii, jogging, etc) are un important efect de bioenergizare a organismului uman, cu rezultate remarcabile în tratarea stresului cotidian.
Toţi aceşti factori de cură, împreună cu pitorescul şi varietatea peisajului conferă staţiunii Băile Herculane privilegiul unui loc ideal pentru o cură balneară, relaxare şi odihnă activă.